Florin Achim (30 de ani) a fost prezentat oficial la FCSB, la o zi după ce Gigi Becali a confirmat transferul acestuia.
După ce Valentin Crețu l-a dezamăgit pe Gigi Becali la meciul jucat de FCSB cu FC U Craiova 1948, scor 2-2, latifundiarul din Pipera a început să îi caute un înlocuitor.
Astfel, patronul formației roș-albastre s-a orientat către Florin Achim, fundașul dreapta în vârstă de 30 de ani care ultima dată a jucat pentru Academica Clinceni.
Fundașul dreapta a semnat din postura de jucător liber de contract cu vicecampioana României. Înțelegerea dintre el și Gigi Becali este valabilă până la finalul sezonului 2021 – 2020, urmând ca să se prelungească dacă o să dea randament.
„Bine ai venit, Florin Achim! FCSB anunță că Florin Achim este noul jucător al echipei noastre. Fundașul în vârstă de 30 de ani a semnat joi contractul și va purta tricoul cu numărul 21. Clubul nostru îi urează Bun Venit și să aibă parte de cât mai multe succese în tricoul roș-albastru!
Florin Achim este un jucător născut la 16 iulie 1991, în Baia Mare. Acesta a început fotbalul la Minaur Baia Mare și a trecut, de-a lungul carierei, pe la FC Maramureș, Astra 2 Ploiești, Săgeata Năvodari, Universitatea Cluj, Hapoel Petah Tikva (Israel), Bregalnica Stip (Macedonia de Nord), Hapoel Ramat haSharon (Israel), Olimpia Satu Mare și Academica Clinceni. Pentru ultima echipă a evoluat de 128 de ori, reușind 4 goluri și 5 pase de gol”, apare pe contul de Facebook a celor de la FCSB.
Suporterii lui FCSB au ironizat ultimul transfer făcut de Gigi Becali. Astfel, la imaginile urcate de către vicecampioana României cu Florin Achim, ultrașii au lăsat o serie de comentarii răutăcioase și nu îi dau prea multe șanse fundașului dreapta la FCSB.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER